Sau poate că nu. Cine-s eu să-ți spun ceea ce trebuie să faci? Cine sunt ceilalți care-ți spun ceea ce trebuie să faci? Cine hotărăște pentru tine ce e important și ce nu e?
”Trebuie”, ”trebe” sau ”trăbă” (cum am mai auzit prin zona Sibiului) e o entitate care s-a instalat pe furiș în fotoliul de director de la mansardă de prea multă vreme. Nimeni nu știe când și cum a ajuns el acolo. E un personaj foarte îngâmfat, te privește de sus și dă ordine. Cu asta se ocupă el. Să nu-ți treacă prin cap să-l contrazici! Spre binele tuturor trebuie să execuți ce ți se cere. Dacă, prin absurd îți trece prin cap să-i pui la îndoială porunca cu un ”da’ de ce?” o să primești instant răspunsul standard și autosuficient ”pentru că trebuie!”.
”Trebuie” e impersonal, n-are gen, n-are mamă, n-are tată. E atât de șiret că te însoțește peste tot și e cu tine din fragedă pruncie până când zaci zbârcit și ostenit pe patul de moarte. De când ai câțiva anișori trebuie să-nveți să faci la oliță și în momentul de rămas bun, trebuie să pleci din lumea asta cu inima împăcată. Dacă îi înțelegi mai bine rostul în timpul orelor de lucru și speri că odată ajuns acasă ai scăpat de el, nu uita că trebuie să faci cumpărăturile, trebuie să uzi florile, trebuie să faci un duș și trebuie să te relaxezi pentru că trebuie să fii fresh mâine dimineață pentru o nouă zi pe plantația lui.
Fratele lui geamăn, ăla bun
Pentru că sunt gemeni și n-au fizic, fratele geamăn a lui ”trebuie” este ”trebuie” (gemeni monozigoți, precum vezi). Spre deosebire de antagonistul de mai devreme, acest trebuie e doar o formă puțin obosită și îmbătrânită a lui ”eu vreau”. Cândva, conștient și cu mintea limpede ai luat o decizie că vrei să faci o anumită acțiune. Erai plin de entuziasm și speranțe. Aveai un plan concret, bine argumentat și proiecția sa în viitor arăta superb. După o vreme, ai obosit, ai dat de greutăți și simți că nu mai vrei, dar totuși trebuie. Acest individ ”trebuie” e mult mai răbdător, mai flexibil și nu-și bagă nasul în toate aspectele vieții tale ca frate-su. Ba mai mult, îți răspunde mereu cu exactitate la toate de ce-urile amintindu-ți motivele pentru care ai pornit la drum prima oară. El e practic intenția conștientă.
Dacă ai ajuns până aici și ți s-a părut că ai mușcat momeala clickbait-ului din titlu (scuză-mi pleonasmul) e foarte bine. Poate de-acum ești un pic mai atent la toate ”obligațiile” de zi cu zi pe care le faci fără să-ți dai seama dacă chiar contează. Până la urmă ”trebuie” nu îți poate controla viața decât dacă-l lași să o facă. În termeni absoluți nu ține nimeni scorul. Încearcă să nu funcționezi pe pilot automat și asigură-te că ce trebuie să faci are o cauză reală. Fă ce vrei!
Oare chiar trebuia să înșir toată povestea asta aici? Clar nu, dar mi-a plăcut și mă lasă cu un rânjet fain pe față.
