Îl chema Mickey (sau pe românește Michi). Când l-am primit avea zero ani, era roșcovan și era plin de păduchi. Îmi amintesc că se scărpina cu ciudă și supărare, chiar plângea de necaz. Eram cam de-aceeași vârstă dacă socotim echivalentul unui an câinesc în șapte ani de-ai noștri. Eu îmi trăiam a șasea primăvară. Multe […]